El tiempo todo calma..

Şi totuşi, experienţa vorbeşte. Tată, ai avut dreptate – m-a lăsat. Să fie oare că într-adevăr am crescut şi văd altfel lucrurile sau e doar o.. coincidenţă ?! În care, apropo, nu cred. Să fie oare că viaţa e un şir de întâmplări logice (sau mai puţin), pe care le poţi prezice posedând un gram de.. experienţă ?! Să fie totul chiar atât de banal ?.. Urăsc constatarea „ştiam eu!”..

Voi repeta la infinit – sunt o persoană norocoasă.  Printre multele „oportunităţi” cu care m-a înzestrat, Dumnezeu mi-a trimis şi un Iepuri deosebit în viaţă, care e asemeni mierii. Incredibil cum poţi discuta ore în şir fără să-ţi dai seama că au trecut ore întregi.. incredibil câtă pace îţi poate aduce o simplă prezenţă.  Îţi mulţumesc.. pt tot.

**

Mi-am cumpărat un confident de încredere. Ştiinţa avansează şi organismul uman la fel,  deci şi leacurile. Mi-am găsit un leac pt suflet – muzica. De fapt, mereu am ştiut-o şi mi-au lipsit căştile, mi-au lipsit momentele de izolare în maxi-taxi, pe stradă.. Adineaori scrisul mă ajuta cel mai bine, acum însă mă dor mult prea tare buricele degetelor.. să fie oare pt că tapez prea mult ?! Pt că eu.. în fiecare zi îţi scriu, duc un jurnal.. ah, da! nu ştii…

Căştile mă separă şi mă protejează de lume. Iar muzica îmi miruieşte sufletul. Prezint un fenomen straniu sub acţiunea muzicii – mă manipulează după bunul ei plac: ba mă duce într-o euforie absolută, ba îmi generează sângerarea ochilor, pt ca într-o fracţiune de secundă să mă umple de viaţă.. Muzica şi timpul mă învaţă să trec de iarnă şi astăzi soarele şi-a amintit de mine! Îi ador razele, ştiai ?! probabil trece iarna, însă sufletul e încă îngheţat. Mă întreb dacă-şi va reveni vreodată şi dacă va înceta să mai înghimpe inima.. Toţi vor zice „sigur!”. Aşa să fie..

Soluţii

Omul trebuie să înveţe a se teleporta. Nu, nu aberez şi nici nu m-a muşcat vreo gânganie bizară. Poate doar singurătatea, dar cert e că omul trebuie să înveţe a se teleporta. Cât timp pierdem pt drum, încolo şi înapoi ? şi dacă mai ai de făcut câteva drumuri ? Indubitabil, omul trebuie să înveţe a se teleporta. Cât timp, câtă energie şi resurse s-ar fi economisit. Or, câte probleme ecologice şi sanitare s-ar fi rezolvat…

Mda, şi câte companii ar falimenta, da’ nu-i pe asta. Ce simplu ar fi să dai din deget şi să fii acolo unde îţi doreşti or ai nevoie. Riscul ar fi să rămâi pierdut undeva în trecut or în viitor, or între ele. Oare e posibil totuşi ?! Omul trebuie să înveţe a se teleporta…

2 în 1

Urăsc orice tip de despărţire. Fie că merge vorba despre plecarea unei persoane dragi, fie că e sfîrşitul unei relaţii. Urăsc vorbele standarde: „mi-a fost bine cu tine, dar…”; „o persoană mai bună decît tine nu voi găsi” & co. , vorbe pe care totuşi le folosim. O despărţire necesită cuvinte dulci or dure. Nu-mi plac despărţirile pt că lasă în urmă goliciune. Aş prefera să doară mai bine, dar nu… îţi seacă sufletul. Sigur, nu-ţi rămîne decît să ridici capul şi să mergi mai departe, dar cum ar fi mai corect să-ţi umpli deşertul ? şi, cu ce ? Cea mai solitară despărţire este detaşarea de o persoană cu care nici măcar n-ai fost…

Joi am petrecut o prietenă. A plecat în străinătate să înveţe… Despărţire. Noapte pe juma nedormită. Maxi-taxi-ul care s-a lăsat aşteptat. Gara. Şi ea… ce să-i zic ? fiorii pun stăpînire pe pielea-mi arsă de soare. Îmbrăţişări. Lacrimi. Lacrimi care nu vor să iasă din nodul gîtului – şi aici e trafic! (straniu, doar plîng cu ochii, nu cu gîtul. dar… plîng din inimă. de aia probabil). Poze. Îmbrăţişări. Şi iarăşi ea… dar deja la cîţiva metri de mine. Şi pe secundă ce trecea, s-a ajuns la mii de kilometri… Vreau să cred că distanţa nu va afecta prietenia Sfintei Treimi, cum ne spune mama… Ai grijă de tine. Să ai un zbor uşor, liniar şi curat. Să-l avem toate 3. Miss ya.