2 în 1

Urăsc orice tip de despărţire. Fie că merge vorba despre plecarea unei persoane dragi, fie că e sfîrşitul unei relaţii. Urăsc vorbele standarde: „mi-a fost bine cu tine, dar…”; „o persoană mai bună decît tine nu voi găsi” & co. , vorbe pe care totuşi le folosim. O despărţire necesită cuvinte dulci or dure. Nu-mi plac despărţirile pt că lasă în urmă goliciune. Aş prefera să doară mai bine, dar nu… îţi seacă sufletul. Sigur, nu-ţi rămîne decît să ridici capul şi să mergi mai departe, dar cum ar fi mai corect să-ţi umpli deşertul ? şi, cu ce ? Cea mai solitară despărţire este detaşarea de o persoană cu care nici măcar n-ai fost…

Joi am petrecut o prietenă. A plecat în străinătate să înveţe… Despărţire. Noapte pe juma nedormită. Maxi-taxi-ul care s-a lăsat aşteptat. Gara. Şi ea… ce să-i zic ? fiorii pun stăpînire pe pielea-mi arsă de soare. Îmbrăţişări. Lacrimi. Lacrimi care nu vor să iasă din nodul gîtului – şi aici e trafic! (straniu, doar plîng cu ochii, nu cu gîtul. dar… plîng din inimă. de aia probabil). Poze. Îmbrăţişări. Şi iarăşi ea… dar deja la cîţiva metri de mine. Şi pe secundă ce trecea, s-a ajuns la mii de kilometri… Vreau să cred că distanţa nu va afecta prietenia Sfintei Treimi, cum ne spune mama… Ai grijă de tine. Să ai un zbor uşor, liniar şi curat. Să-l avem toate 3. Miss ya.