Pages

Am citit un interviu luat de Marius Chivu scriitorului irlandez Will Self. Foarte interesant. M-a frapat faptul că scriitorul a declarat că nu mai citeşte ficţiune. N-am auzit până acum de cineva care să se oprească din citit. Poate numai cei care nu au citit nimic, dar nici ei deoarece nici n-au început. Nu există oameni care să se poată lăuda că au citit toate cărţile care s-au scris până acum. Nici măcar toate capodoperele sau macar si-ar gasi alte jocuri cu care sa-si umple timpul, cum ar fi niste jocuri cu masini.

Nu mai spun că foarte mulţi cititori aleg cărţile la întâmplare, neinteresându-i cele valoroase, validate în timp. Mulţi se lasă conduşi de reclamă. Iată de exemplu Barbati care urăsc femeile, primul volum din trilogia Millenium de Stieg Larsson, o carte foarte prost scrisă din toate punctele de vedere.Văd că a apărut şi volumul al doilea: Fata care s-a jucat cu focul. Şi dacă ar avea tot timpul din lume nu şi-ar sacrifica vremea de trăit în favoarea lecturii.

Alt câştig ar putea fi obţinerea unei liniştiri interioare, a unei înţelepciuni şi unui calm caracteristic oamenilor care–şi sprijină formaţia pe asimilarea unei culturi solide. Ce-ar fi să-l vedeţi la televizor pe Gabriel Liiceanu vorbind pe o temă oarecare consultându-şi din când în când mesajele de pe mobil şi urlând : „Iar mi-a trimis un bou un mesaj!”. Sau aruncând cu telefonul spre cameră. Will Self spune că nu va mai citi ficţiune însă se va concentra pe cărţi de anumite specialităţi. Eu nu cred că un cititor împătimit va renunţa vreodată la această plăcere. Nu-i aşa ?

1 comments:

  1. I really liked this part of the article, with a nice and interesting topics have helped a lot of people who do not challenge things people should know.. You need more publicize this so many people who know about it are rare for people to know this... Success for you.....!!!

    ReplyDelete